Serbarea ABECEDARULUI











5 elevi, fiecare cȃte o strofă:


Mai țineti minte ziua cu mult soare
Cȃnd ne-ați adus la școală dragi părinți?
Cȃnd ne-ați lăsat, cuprinși de nerăbdare,
Ȋn băncile școlarilor… cuminți?

Eroii năzdrăvani ai primei clase
Au mai crescut c-un an ȋn ghidușii,
Dar, printre amintirile rămase,
Sunt multe  cunoștințe, toate vii.

V-am invitat acum la o serbare
A literelor dragi, ce ne-au uimit
Cu forma… dar și visul lor cel mare:
S-avem, la timp, cuvȃntul potrivit.

Acum dorim, cu prima noastră carte,
Numită-atȃt de simplu: -“Abecedar”,
O dedicație să facem, mai  aparte,
Acelei ȋnzestrate cu mult har.

Căci de la Doamna noastră-nvățătoare
Am ȋnvățat să scriem, să citim,
Să nu ne repezim la corectoare,

Ci-ntȃi să fim atenți… să nu greșim!



Ȋmpreună, cei 5 elevi:

Să intre-acum ȋn scenă toți actorii!
Să intre-n scenă literele toate!
Departe alungați orice emoții,
Căci rolurile-s bine ȋnvățate!



Elevii, ȋn ținută de școală, se așază ȋn șir, ȋn fața clasei, rămȃnȃnd aliniați ȋn ordine alfabetică.
Doar litera “Z” va fi ȋnaintea literei “A”, urmȃnd a trece la locul său  după prima replică.

Cȃntec (1)
apoi



Litera "Z" către litera “A”

-Buna ziua! Cine ești?



 Litera "A" către litera “Z”

-Mă mir cum de nu ghicești!

-Eu sunt “A”-ul din povești,
Și, cum știe-orice școlar,
Primul ȋn abecedar.

Nu demult, din alfabet,
 Am fugit ȋntr-un caiet
Să m-ascund - eram un  pici!-
Speriat… de Moș Arici!

Dar acum… acum sunt mare,
Știu cuvȃntul “ascultare

Și-adevărul ȋl rostesc
Pe-unde trec, făr’ să roșesc.

Din povești cu-“A fost odată…”
 Par a fi desprins, dar, iată,

Am ambiția de-a fi
Actual… ȋn orice zi!

Și…amabil! Lȃngă mine
“B” să spună că e... bine!


Litera “Z” se așază ultima din șir
Restul literelor rămȃn pe loc și se adresează una alteia,
ȋn ordine alfabetică, ȋntorcȃndu-se față către față
(ȋntȃi către litera de dinainte, apoi, spre sfȃrșitul rolului, către litera imediat următoare)


Litera “A” se ȋntoarce, un pic surprinsă, cu fața către litera”B”

Aaa…, dar și eu, lȃngă tine,
Mă simt tot atȃt de bine!


Litera “B” către litera “A”

Pentru că, ȋntȃi de toate,
“B” ȋnseamnă… bunătate.

Dar mai e și bucurie:
De-a citi, ori de a scrie,
De-a zȃmbi, a da binețe,
De-a răspunde cu blȃndețe.

B e binele făcut
Ȋn tăcere, neștiut…
Din bătrȃni, vorba-nțeleaptă,
Biruință-n lupta dreaptă.

 Litera “B” se ȋntoarce acum cu fața către litera”C”

Boacăne?  Eu nu le număr,
Dar pun umăr lȃngă umăr
Cȃnd ȋmi cere cineva…
Din stȃnga, din dreapta mea!




Litera “C” adresȃndu-se literei “B

Ȋn dreapta, de-acuma știi,
Sunt eu, “C”… de la copii,
De la chipul lor curat,
De la cer…  

Cum a plouat,
Cum aduc, ȋn curcubeu,
Prin culori, cuvȃntul meu:

Fii copil corect, cinstit,
Și vei crește… fericit!

Cȃt de mic, eu am un crez:
Toata viața să cutez
Spre un țel frumos, ȋnalt:

Să ajut… pe celălalt!

Litera “C” se ȋntoarce acum către litera “D”

Scrie și-n A_BE_ CE_ DAR:
“C” primește... și dă-n dar!



Acum, litera “D” ȋi oferă un mic cadou, spunȃnd:

Ai dreptate,-i chiar așa!
Eu sunt”D”… și ȋți voi da
Un cadou - să-l dăruiești
Tu, copile, cui dorești!

Litera C (primind și ȋntorcȃnd cutiuța pe toate fețele):

Ce să fie oare-aici?




Litera “D” către litera “C”

Curioși, voi, ăștia mici!

Nu-i… nimic!  Ȋn acest dar
Am pus doar… un strop de har,
Am pus duh… și dăruire
Pentru-a noastră devenire!

Am mai pus și… demnitate,
Dragoste, bună la toate,
Ȋnsă-acolo, undeva,
E… și ghicitoarea mea!



Litera “D”către litera “E”

Evident, dacă dorești,
Tu, un “E”, …alți trei găsești!



Litera “E” către litera “D”

Excelentă… provocare!
Pentru mine este, oare?


Litera “D” dă din cap, confirmȃnd

“E” sunt eu… deci e…ceva…
ELEGANȚǍ?
 

Litera “D” (bucuroasă) scoate din buznuar primul cartonaș pe care scrie FB

Primul “Da”!


Litera “E” (cu degetul la frunte, la fel de gȃnditoare)

ERUDIȚIE?  Un pic?

De ajuns pentru-un pitic?

Litera “D” (satisfacută) scoate al doilea cartonaș
 pe care scrie FB

Ce elev!  Vii dintr-un basm?


Litera “E”, ghicind și ultimul cuvȃnt

Da, cu mult… ENTUZIASM!


Litera “D” scoate al treilea cartonaș pe care scrie FB, 
adăugȃnd:

Cu elan, ca pentru-o mie
De școlari! Plus energie!


Litera “E” continuă :

Pentru-un E ce exersează,
Chiar emoția contează!
Iar de e și exigent,
Poate-ajunge… eminent!


Acum către litera “F”

Excepțional, adică…

Să fiu explicit, nu strică!





Litera “F” către litera “E”

Trei FB-uri ai primit!
Sunt atȃt de fericit!

Ești… fantastic, ȋmi ești… frate!


Litera “E” (zȃmbind)

Chiar și-atunci cȃnd ne dăm coate?


Litera “F”

Fantezia… e de vină,
C-avem mintea, de ea, plină.
Ȋnsă mai avem și fapte
De copii… cu dinți de lapte.

Azi nu ne mai este frică,
De-o pedeapsă mititică,
Dar, de teme, ne ferim -
Nu cumva să le-nmulțim!

Alfabetul e o casă
C-o familie frumoasă,
Formȃnd, vii, sfinte cuvinte
Ca fiu, frate sau părinte!




Ȋn timp ce toate literele se iau de mȃna, litera “G” spune:

Flori suntem,… ȋntr-o grădină,
Toți, cu fața spre lumină,
Cȃteodata, generoși,
Alteori, un pic… geloși.

Graba, jocul ni-l mai strică.
Cȃnd genunchii se ridică,
Zgȃriați, din căzătură,
Să ne-auzi –toți buni de gură!

Grijulii, să nu greșim,
Tot caietu’-l mȃzgălim!
Nici dacă am fi zugravi,
Nu am fi așa grozavi!

Astfel e-n copilărie:
Giumbușlucuri, gingășie
Cȃnd un gest plin de sfială,
Cȃnd regret pentru-o greșeală.

Ȋnsă, voi, părinți iubiți,
Cu mult drag ne ȋngrijiți.


Toate literele:

Ȋnsă, voi, părinți iubiți,
Cu mult drag ne ȋngrijiți.



Cȃntec (2)



Litera “H” către public:


Hop, veni și  rȃndul meu
Să-mi spun rolul.  Nu e greu.

Eu sunt “H”, un mic hoinar.
Cȃt haz am,… n-aveți habar.

Chiar și hrana mea-i aleasă:
Este cartea de pe masă!

Iar haina, cine nu știe,
Este multa hărnicie!

Acum ȋnsă-am hotărȃt
Să ȋnchei, spunȃnd atȃt:


Litera “H” către litera “I”

Unde-i Har,... hora se-ncinge,
Unde nu-i, ȋncet se stinge.



Litera “I” către litera “H”:

Cum, pe oameni, ȋmpreună,
Nu ȋi ține-o zȃna bună?
Eu, de “I”, de la Iubire,
Știu din cartea de citire.


Litera “H” răspunde:

Ce spui tu e-adevărat,
Mama, ea te-a luminat
Cu bagheta-i fermecată,
Ȋn har, pururea scăldată!


Litera “I” (cu elan, ca după o descoperire surprinzătoare)

Pe o pȃnză azi aștern,
Cȃnd ideile se cern
Și devin imagini, iată,
Orice lecție-nvățată.

Tot ce ȋmi imaginez
E-un motiv ca să creez
Lumi de vis… Cu-ngăduință,
Căci n-am ȋncă… iscusință!


Litera “I” se ȋntoarce acum către litera “J”

Dar am inimă și minte
De copil ce, ȋnainte,
Pe cărarea vieții-o ia
Spre-a iubirii, sfȃntă stea!




Litera J  către litera “I”

Eu sunt “J” - mereu de strajă!

Sigur nu vorbești de-o vrajă?

Eu și-n joacă-am fost lovit
De acei ce m-au “iubit”!

Dar am ȋnvățat ceva:
Să iubesc... jertfind ceva!

Să nu jinduiesc la cele
Ce sunt josnice sau rele!

Litera “J” se ȋntoarce către litera “K”

Și să judec, mai ales,
Cu cine, la joacă, ies!




Litera “K” spune și ea (pe un ton la fel de ȋnțelept):

Și la mine, cumpătare
Se scrie cu un “K” mare!

 Căci, oricȃt de mult iubesc,
Pe toate le cȃntăresc!

Ȋnsă n-as putea, exclam,
Să măsor la kilogram

Tainele copilăriei,
Aripile bucuriei,

Dragostea de-nvățătură
De povești… Nu am măsură

Pentru-acestea…

ȋntorcȃndu-se către litera “L”

…Așadar,
Nu le-așez pe vreun cȃntar.



Litera “L”, ușor aplecată către litera “K”

K… s-o spun și eu, pe șleau,
Pe cȃntar nici eu nu vreau!


Litera “K” (zȃmbind):

Lasă, nu te amărȋ,
Tu ești doar litera “L”!



Litera “L”, din nou:

Nu mă amărăsc deloc,
Pe-unde trec, eu ȋmi fac loc.

E plăcut ȋn clasa mea:
Știu cu cine pot lupta!
Și-s destui colegi ce, iată,
Au o minte… luminată.

Cȃnd lucrez, normal, asud,
Dar de lene să n-aud:
Nu se cheamă că ești mare
Dacă n-ai nicio lucrare.


Litera “L” se intoarce acum către litera “M”

Mai și lăcrimez, se știe,
La necaz, la bucurie,
 Ȋnsa,-n toate, am o lege:
Om e-acel ce te-nțelege!




Litera “M” către literele anterioare:

Mulțumirea mea e mare,
Eu sunt “M” și azi ȋmi pare
Că nimic n-am auzit
Mai frumos… Cȃt ați muncit!

Cȃt de mult ați ȋnvățat!
Nu e oare minunat
C-ați ajuns cu toții-a scrie
Repede: mă_ri_ni_mi_e?

Matematica-i mirată
Că a fost elucidată
Taina cifrelor, dar are
Un mister ȋncă mai mare!

Căutați! Ȋl veți găsi!
Și-n final, veți mulțumi!

Sper că tot cu… modestie!

Poate chiar pe-o melodie!





Aici copiii se țin din nou de mȃnă și cȃntă ȋmpreună:

Cȃntec (3)




Litera “N” se ȋntoarce către litera “O”,
spunȃnd:

 “N” eu sunt… și ocrotesc
Ȋn natura ce-o iubesc
Tot ce crește an de an
Din pămȃntul năzdrăvan.

Nicicȃnd, el, am observat,
Nu rămȃne ȋnghețat,
Ci renaște pentru noi,
Să ne scoată din nevoi.

Cȃnd ești negru de mȃhnit,
Cum, necum, te-a-nveselit,
Cu un fir gingaș de floare,
Din comori nepieritoare.

Cȃnd ți-e foame și n-ai hrană,
Tot țărȃna năzdrăvană,
De ȋi dai un bob, ea, mȃine,
Ȋți dă grȃul pentru pȃine.

Deci,… nădejde vă doresc!
Și cu “N” mă iscălesc.



Litera “O”către litera “N”

Mulțumim pentru urare!


Apoi litera “O” se ȋntoarce (un pic rușinată) către litera “P”

Eu sunt “O”… de la ce oare?

Poate de la… omenie?
Omenos, cine mă știe?

Mă gȃndesc că-s … ordonat.
Dar, dacă mă uit sub pat!

Optimist? Doar cȃnd fac scheme!
Nu și cȃnd mă-ncurc la teme!

Orice-aș face, -s osȃndit
De un “O”! M-am oglindit
Ȋntr-o litera ovală!
Dar așa este... ȋn școală!

Nu prea ai nicio scăpare:

Din “o” mic, devii…
Om” mare!

 


Litera “P” către litera “O”

“P” de la perseverență,
Iață,-ți face-o reverență!

  
Apoi litera “P” se ȋntoarce către litera “R”

Poezie, puritate
Eu, cu pace,-aduc din toate…

Și, ofer, precum se știe,
Orișicui, prietenie.

Mai mă joc cu păpușele,
Că-s prietene și ele,

Dar mai mult ȋi prețuiesc
Pe acei…ce ȋmi vorbesc,

Ori ȋmi sunt de ajutor
prind aripipentru zbor!

Cum să poți urca spre creste,
Către-o lume de poveste?

Și polenul de pe flori
Cum să-l iei… dacă nu zbori?




Litera “R” către litera “P”

Cu rȃvnă, dar și răbdare
Vei ajunge pȃn’ la soare!

 
Apoi, litera “R” continuă:

Dar e bine să te țină
Ȋn pămȃnt, o rădăcină

Să ai rostul tău ȋn viață,
răsari ȋn dimineață
Cu un chip surȃzător
De fiu…recunoscător.

Să alergi și să te miri,
Aer proaspăt să respiri,
Să ȋmparți un bob de rouă,
Cu o frunză, pe din două.


Litera “R” se ȋntoarce acum către litera “S:

Să visezi, privind departe,
Dar să pui și-un semn ȋn carte
La cuvȃntul “rațiune”,
Ca să fii un “R”... pe bune!



Litera “S” ripostează:

Ca un “S”, eu spun prezent,
Să mă scuzi,… cu sentiment!

și continuă:

Orice “S” e un artist:
El nu lasă omul trist,
Ci-l ȋnvață cum să fie
Parte dintr-o simfonie.

Cum să acordeze-o strună
Ca să cȃnte ȋmpreună,
Cum s-alunge un suspin
C-un surȃs de  soare plin.

 “S” dă vieții strălucire,
Un scop nobil,  o sclipire
De speranță, dacă știi
Tu, din suflet, cum să-l scrii!

Apoi, ȋntorcȃndu-se către litera “Ș” :

Ȋn plus, “S”-ul nu te lasă
stai singurel ȋn clasă,
Ci ȋn pauză te scoate
Să te joci… pe săturate!





Litera “Ș” către litera “S”

Mai cu șarm, mai cu-ndrăzneală
Ne-am trezit și noi la școală,
Dar să știm cum se muncește
N-am fost informați, firește.

De cerneală, cȃte pete
Am șters toți de prin  caiete
Doar eu știu - ȋn șoaptă-o zic,
C-am și eu ȋn geantă-un pic!

Dar o șansă-l ȋnsoțește
Pe școlarul ce pornește
De cu seară, pȃnă-n zori,
Să gonească... porcușori!

Litera “Ș” se ȋntoarce acum către litera “T”, continuȃnd:

Șansa lui e chiar la școală,
Unde orișice greșeală
Are leacul potrivit:

Să ȋnveți… din ce-ai greșit!


 


Aici, urmează un scurt dialog ȋntre “T” și ”Ț”

Litera “T” către litera “Ț”


Am greșit… și-am ȋnvățat:
N-am nimic de reparat
Ȋn caiet; iar, de-s atent,
Nici chiar ȋn comportament!

Litera “Ț” către litera “T”

“T”-ul ȋn cuvinte pune
Multele intenții bune,
Doar ȋn fapte, cȃteodată,
Este drept, o face lată!

Litera “T” către litera “Ț”

Tinerețea e la fel,
Cu tentații fel de fel,
Truda, și tu, de-o unești
Cu talent,... te depășești!

Litera “Ț” către litera “T”

Temerar, te poți lupta,
Făr’ să bați pe cineva.
Taina celui ce răzbate
Este-un bun temei... ȋn toate.


Litera “T” către litera “Ț”

Din tezaurul cetății
“T” ia armele dreptății!

Litera “Ț” catre litera “T”

"Ț" din pildele străbune,
Ia… tandrețe, -nțelepciune!




Litera “U”  către litera “V”

Cu uimire-am asistat
La un dialog ciudat!

Unic este fiecare,
Că e “T”, că e “Ț” mare!

Pare-se că-i mai ușor
Dacă ai puțin umor
Și nu uiți să-l folosești
Cȃnd nu vrei… doar să lovești!

Uite cȃt de simplu este,
De urmezi, ca-ntr-o poveste,
Un ȋndemn, neabătut:
Să fii bun… de la-nceput!

Să te lupți, cȃt poți și tu,
Răului să ȋi spui “nu”!




Litera “V” către litera “U”


Ai vorbit ca ȋntr-un vis

Tu fereastra ai deschis
Spre o viață mai frumoasă,
Și, ȋn fapte, virtuoasă.

Vorbele nu valorează
Cȃt o inimă vitează
De copil ce-a ȋnvățat
Ce-i bun, drept, adevărat,

Ce e vrednic de crezare,
Ce are, sau nu, valoare!

La iveală el va scoate
Chiar și vise... nevisate!


Apoi litera “V” către litera “X”:

Fără vrăji, fără magie,
Crezȃnd ȋn copilărie!







Litera “X”  către litera “V”

Bun exemplu, ce,-nainte,
Duce pe-un copil cuminte.
 Pe-un școlar ce exersează
Și ȋși ține mintea trează.

Prin acei ce ȋl exprimă,
“Adevărul” se imprimă
Doar ȋn suflete curate.
Dar la xerox nu-l poți scoate!

“Binele” nu face parte
Din științele… exacte.
"Frumosul", cȃnd să-l explici,
Vorbe mari... devin prea mici.


Litera “X”  acum către litera "Z"

Dar eu, "X", nu mă-ntristez:
Că exist, mă minunez!










Litera “Z”, către public:

Este foarte-adevărat!
 Tot ce știm... am ȋnvățat!
Ȋntr-un an… cȃt alții-n zece!
Dar, păcat că anul trece!

Școlăreii zăpăciți
Iată-i astăzi zugrăviți
Ȋn culori de curcubeu,
Prinși de coada unui zmeu!

Ȋntr-un zbor cu aripi vii,
De elevi… rămași copii.

Noi suntem cei plini de zel,
Iubind joaca tot la fel,
Dar zidind, cu drag, ceva:

Prima scară… spre o stea!

Cȃte-o treaptă fiecare!
Un salt mic… spre-o nouă zare!



Cȃntec de final